Ateneul Roman, intre Brahms si Sostakovici
Oboseala adunata in aceasta saptamana, cumulata cu stresul din timpul examenelor, la care am plusat si cu o stare de spirit nu foarte buna au contribuit la stadiul de plancton in care ma aflu.
Am preferat totusi sa nu las aceste cateva zile sa ma demonteze si astazi am dat start unui program de 3 zile de relaxare profunda. Weekendul a inceput cum nu se putea mai bine, Ateneul Roman oferindu-mi posibilitatea sa asist din nou la un concert plin de lucruri noi al orchestrei simfonice a filarmonicii George Enescu.
Programul s-a desfasurat pe dublul concert pentru vioara, violoncel si orchestra a lui Brahms, si continuat cu simfonia a cincea a rusului Sostakovici. Dirijor a fost mult prea cunoscutul Theo Wolters iar solisti, la vioara Mariana Sarbu si la violoncel Mihai Dancila, iar invitatul special, nimeni altul decat marele maestru Gabriel Croitorul, detinatorul vioarei Stradivarius timp de foarte multi ani.
Partea I a fost dominata de o linie melodica propenderent calda, cu tonuri joase si rare, un adevarat complex de relaxare. Partea a II-a a fost neobisnuit de interesanta, asistand pentru prima oara la un concert a unui compozitor rus. Doar simplul fapt ca apartine imperiului tarist a personalizat sunetele, contrastul dintre segmentele calme si grave fiind foarte mare.
Un lucru nou, interesant, amuzant dar si ingrijorator a fost momentul in care o coarda a vioarei Domnului Gabriel Croitoru a cedat (si trebuie sa recunosc ca ai avut dreptate). S-a rupt pur si simplu, cedand la tona de pasiune pusa in acest instrument, dar pauza nu a durat decat 10 minute, timp in care lumea a avut posibilitatea sa elibereze zecile de tusete si stranuturi stranse pana in acel moment.
Acum nu imi ramane decat sa ma bucur de acest weekend si sa imi pun propriul eu pe picioare, dar cu siguranta, voi astepta cu nerabdare si noul spectacol al orchestrei ce va avea loc si la care voi asista desigur, la inceputul lunii februarie.

si dupa aceasta acalmie placuta…merge un HARD TRANCE nu ? :))
Prefer totusi un Chill Trance
Sa dam startul unei noi seri dominate de Above & Beyond
A word vomit explosion!!! I’m glad to hear about that